Login

usercockpit

Fotbal pentru prietenie 

Programul social internaţional pentru copii "Fotbal pentru prietenie" este realizat de SPA (Societate Publică pe Acţiuni) Gazprom, partener oficial al FIFA şi al Campionatului Mondial de Fotbal din 2018, în cadrul programului social mondial "Gazprom - copiilor".

Programul "Fotbal pentru prietenie" are drept scop dezvoltarea fotbalului pentru copii, popularizarea sportului în rândul tinerilor şi a unui mod de viaţă sănătos, promovarea toleranţei şi a prieteniei între copii din diferite ţări. Valorile de bază ale programului sunt: prietenia, egalitatea, dreptatea, sănătatea, pacea, loialitatea, victoria, tradiţiile şi onoarea. Programul primeşte anual un sprijin tot mai mare din partea organelor de presă naţionale şi internaţionale, a organizaţiilor publice, a unor artişti renumiţi şi a unor staruri din lumea fotbalului. Programul are peste 400.000 de adepţi în întreaga lume.

Evenimentul principal al programului este Forumul internaţional pentru copii "Fotbal pentru prietenie", la care vor participa jucători talentaţi de fotbal din diferite ţări, în vârstă de 12 ani. Băieţi şi fete, inclusiv copii cu dizabilităţi, care pot juca fotbal, vor promova în mod activ valorile umane principale în cadrul desfăşurării programului. Programul "Fotbal pentru prietenie" se dezvoltă activ ca platformă globală pentru formarea tinerilor ambasadorilor în vederea promovări eficiente a valorilor programului în întreaga lume.

În 2017 la program iau parte tineri fotbalişti din 64 de ţări din Europa, Asia, Africa, America de Nord şi de Sud: Azerbaidjan, Algeria, Argentina, Armenia, Bangladesh, Belarus, Belgia, Bulgaria, Bolivia, Brazilia, Marea Britanie, Ungaria, Venezuela, Vietnam, Ghana, Germania, Grecia, Danemarca, Egipt, India, Irak, Iran, Islanda, Spania, Italia, Kazahstan, Kârgâzstan, China, Coreea de Sud, Letonia, Libia, Lituania, Macedonia, Mexic, Mozambic, Olanda, Norvegia, Pakistan, Polonia, Portugalia, Rusia, România, Serbia, Slovacia, Slovenia, Siria, SUA, Tadjikistan, Tanzania, Taiwan, Turkmenistan, Turcia, Ucraina, Uruguay, Uzbekistan, Finlanda, Franţa, Croaţia, Cehia, Elveţia, Estonia, Japonia, Africa de Sud.

În cadrul Tragerii la sorţi deschise, care marchează începerea oficială a programului în data de 16 martie, 64 de tineri fotbalişti se vor uni aleatoriu în 8 echipe internaţionale mixte ale prieteniei. După Tragerea la sorţi deschisă în 64 de ţări ia startul "Ştafeta prieteniei", în cadrul căreia are loc selectarea tinerilor ambasadori la nivel naţional.

A cincea ediţie jubiliară a forumului internaţional pentru copii "Fotbal pentru prietenie" se va desfăşura la Sankt Petersburg în perioada 26 iunie-03 iulie 2017. Oaspeţii forumului iau parte la Campionatul internaţional "Fotbal pentru prietenie", ediţia 2017, în cadrul celor 8 Echipe ale Prieteniei, care concurează pentru locul întâi în turneu.

Toate evenimentele din cadrul forumului vor apărea pe larg în presă. Anual, la forum iau parte ziarişti profesionişti de la cele mai importante publicaţii mass-media din ţările participante, de asemenea ziarişti tineri, care îi însoţesc pe tinerii ambasadori din ţările lor. În cadrul programului se organizează pentru tinerii ziarişti un Centru de presă internaţional pentru copii a cărui menire este prezentarea tuturor activităţilor din cadrul programului la nivel local şi global.

Forumul se va încheia cu participarea tuturor tinerilor sportivi la finala Cupei Confederaţiilor FIFA 2017.

Începând cu 2014, anual, în cadrul programului "Fotbal pentru prietenie", în data de 25 aprilie se marchează Ziua Internaţională a Fotbalului şi Prieteniei. În această zi, toate ţările participante la program desfăşoară meciuri amicale, care încep cu schimbul de Brăţări ale prieteniei, simbolul oficial al programului, un semn al toleranţei, egalităţii şi modului de viaţă sănătos. Ziua Internaţională a Fotbalului şi Prieteniei este sprijinită de sportivi cunoscuţi, oameni de cultură, ziarişti şi reprezentanţi ai autorităţilor.

În cadrul forumului se înmânează o distincţie specială - Cupa "Nouă valori". Cupa o va primi unul dintre cluburile profesioniste de fotbal care demonstrează cel mai mare angajament faţă de cele nouă valori ale programului "Fotbal pentru prietenie" prin caritate, iniţiative sociale şi alte proiecte realizate pentru binele societăţii. Cupa celor "Nouă valori" este unică prin faptul că învingătorul va fi desemnat de copiii participanţi la programul "Fotbal pentru prietenie".

Istoria programului

Primul forum a avut loc la 25 mai 2013 la Londra şi a adunat tineri sportivi din opt ţări europene (Bulgaria, Marea Britanie, Ungaria, Germania, Grecia, Rusia, Serbia şi Slovenia). Participanţii la forum au pregătit o scrisoare deschisă în care au formulat principalele valori ale programului: prietenia, egalitatea, dreptatea, sănătatea, pacea, loialitatea, victoria şi tradiţiile. Scrisoarea, semnată de reprezentanţii ţărilor şi ambasadorul mondial al programului, Franz Beckenbauer, a fost apoi trimisă liderilor principalelor organizaţii sportive internaţionale.

Al doilea forum şi-a dublat aria de desfăşurare, reunind tineri fotbalişti din 16 ţări: Belarus, Bulgaria, Marea Britanie, Ungaria, Germania, Italia, Olanda, Polonia, Portugalia, Rusia, Serbia, Slovenia, Turcia, Ucraina, Franţa şi Croaţia. Forumul s-a desfăşurat în perioada 23-25 mai 2014 la Lisabona şi s-a încheiat cu alegerea unui lider al mişcării mondiale "Fotbal pentru prietenie". Conform rezultatelor votului, la care au participat toţi sportivii invitaţi la forum, lider al mişcării şi promotorul principalelor valori ale programului pentru anul următor a fost Filipe Soares din Portugalia.

De asemenea, în cadrul forumului s-a desfăşurat pentru prima dată Turneul internaţional de fotbal de stradă. Turneul a fost câştigat de echipa portugheză Benfica, locul al doilea a fost ocupat de Red Star din Serbia, iar pe locul al treilea s-a clasat o echipă din Rusia.

La al treilea forum internaţional pentru copii "Fotbal pentru prietenie", desfăşurat în Berlin în perioada 04-07 iunie 2015, au participat reprezentanţi din 24 de ţări din Europa şi Asia: Austria, Belarus, Belgia, Bulgaria, Marea Britanie, Ungaria, Germania, Spania, Italia, Kazahstan, China, Olanda, Polonia, Rusia, Serbia, Slovacia, Slovenia, Turcia, Ucraina, Franţa, Croaţia, Cehia, Elveţia, Japonia. Participanţii din ţările asiatice au adus în program a noua valoare principală - onoarea.

La forumul din Berlin a fost prezentată pentru prima dată o distincţie specială - Cupa "Nouă Valori". A ieşit învingător FC Barcelona. Copiii, care au votat pentru FC Barcelona, au dat o înaltă apreciere iniţiativei clubului de a sprijini şi dezvolta fotbalul pentru tineret, de asemenea au remarcat ajutorul dat de FC Barcelona tinerilor fotbalişti din ţările în curs de dezvoltare.

Al patrulea forum internaţional pentru copii "Fotbal pentru prietenie" s-a desfăşurat la Milano în perioada 26-29 mai 2016. Oaspeţii forumului au luat parte la Turneul internaţional de fotbal de stradă, la care au participat echipe din 32 de ţări, de asemenea au avut posibilitatea să comunice cu persoane de aceeaşi vârstă din alte ţări şi cu staruri ale fotbalului mondial, inclusiv cu ambasadorul mondial al programului, Franz Beckenbauer. În cadrul forumului, Cupa celor "Nouă valori" a fost înmânată FC Bavaria. De asemenea, în 2016, Cupa "Nouă valori" a fost obţinută de echipa Al-Wahda, care a reprezentat Siria în cadrul celui de-al patrulea sezon al programului "Fotbal pentru prietenie". Ceremonia de înmânare a cupei a avut loc în cadrul premierei publice a filmului documentar "Trei zile fără război", la Damasc, în Siria. Fotbaliştii de la clubul Al-Wahda au fost distinşi cu cupa pentru angajamentul faţă de valorile programului "Fotbal pentru prietenie" şi pentru dorinţa de a câştiga. 

GLOBAL MEDIA PARTNER

GENERAL MEDIA PARTNER

SPECIAL LANGUAGE PARTNER

LOCAL MEDIA PARTNER

This website uses cookies to enhance usage, for web analysis, advertising purposes and to integrate social media. You hereby give consent for this website or third-party suppliers to place cookies on your device. For more information please see our privacy policy